Află care este situația granturilor pentru IMM-uri în 2021 - Sintezis
 

Dacă până în urmă cu un an afacerile făceau tot posibilul să supraviețuiască de unele singure, anul trecut a demonstrat importanța granturilor pentru IMM-uri. Ele au reprezentat în multe cazuri diferența dintre supraviețuire pe piață și faliment.

Cu toate acestea, abia în luna octombrie a anului precedent, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a publicat varianta Procedurii de implementare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”, sprijin de stat care a fost stabilit prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020.

Această OUG se referă la granturi pentru IMM-uri din Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, care constă în primirea de fonduri externe nerambursabile, având în vedere contextul pandemic.

Banii s-au acordat în mare parte pe parcursul anului 2020, însă, în cazul în care ai pierdut startul, mai ai o șansă de a recupera. Cum mai exact?

Granturi pentru IMM disponibile în anul 2021

Începutul acestui an este destul de promițător, pentru că are nu mai puțin de 6 programe de granturi pe care IMM-urile le pot accesa. Ele se adresează în special investițiilor, dar vin cu ajutoare și pentru sectorul HoReCa, respectiv pentru fermieri.

Există totuși un inconvenient la acest capitol și acesta se referă la durata de timp necesară până ce sunt obținute. Spre exemplu, granturile IMM-urilor aferente capitalului de lucru ce au fost promise încă din luna aprilie 2020, au fost virate unor firme abia în ianuarie 2021.

Pentru a-ți face o idee despre modul în care sunt gestionate solicitările pentru granturi ale IMM-urilor, aruncă o privire asupra statisticii din imaginea de mai jos. Datele sunt oficiale, luate de pe site-ul imm.gov.ro, și transmit situația reală din prezent.

granturi imm 2021
Sursa: http://www.imm.gov.ro/ro/2021/01/22/%E2%9D%97situatia-privind-inscrierile-si-platile-pentru-masura-1-microgranturi-si-masura-2-granturi-pentru-capital-de-lucru-la-data-de-22-ianuarie-2021/

Aceasta este și platforma unde se găsesc în general toate detaliile despre granturile pentru IMM-uri.

Tipuri de granturi pentru IMM-uri oferite de GOV RO

Granturi IMM măsura 1 – Microgranturi

Aici se încadrează granturile IMM de 2.000 euro, care sunt acordate doar o dată afacerilor fără angajați, ceea ce înseamnă practic că au condiții mai flexibile.

Sunt un gen de finanțare specifice PFA-urilor și ONG-urilor ce desfășoară în vreun fel sau altul activitate financiară. Dacă te afli în una din aceste situații, nu mai amâna și profită de această oportunitate.

Granturile pentru IMM-uri din măsura 1 pot fi solicitate pentru a achiziționa materii prime sau materiale, a asigura în permanență stocul, a plăti datoriile făcute către furnizori sau chiar a dota afacerea cu echipamente moderne și esențiale funcționării, precum sunt cele din catalogul de produse Sintezis.

Granturi IMM măsura 2 – Granturi capital de lucru

Deja vorbim despre granturi cu valori substanțiale, de până la 150.000 euro. Suma nerambursabilă primită de un IMM este egală cu 15% din cifra de afaceri obținută în anul precedent.

Scopul granturilor pentru IMM-uri din măsura 2 (capital de lucru) este de a reîncepe activitatea afacerilor ce au fost afectate grav de criza provocată de COVID. Astfel, putem afirma că este soluția la care pot apela antreprenorii ce nu sunt dispuși să accepte falimentul ca variantă de a ieși la liman.

Granturi IMM măsura 3 – Granturi investiții

Când lucrurile merg bine sau se dorește efectiv modernizarea, intră în rol granturile pentru IMM-uri din măsura 3 – investițiile. Valoarea lor este cuprinsă între 50.000 și 200.000 euro.

Ce poți face cu acești bani? Să îți extinzi afacerea, fie în aceeași direcție (mărire a capacității de funcționare), fie prin crearea unei linii noi de producție. În plus, ai și posibilitatea de a moderniza unitățile fizice ale afacerii.

Alte opțiuni de finanțare – cu sprijinul Uniunii Europene

Comisia Europeană oferă granturi substanțiale IMM-urilor și proiectelor care se implică activ în promovarea intereselor UE. Acces la finanțare este, de exemplu, o platformă unde se pot găsi asemenea oferte.

Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială este o altă alternativă. El dă întreprinderilor mici împrumuturi de până la 25.000 euro. Ne mai putem referi la sprijinul de care pot dispune afacerile bazate pe pescuit și acvacultură sau la fondul social european dedicat competitivității.

Trebuie răbdare atât pentru a identifica sursele de finanțare viabile în funcție de afacere, cât și la pregătirea documentelor necesare. Cert e că procesul este posibil și fondurile așteaptă să fie luate.

Totuși, asta nu înseamnă că drumul va fi unul tocmai neted. Important este să ai încredere că vei reuși să o scoți la capăt. Bineînțeles, nu este nicio rușine să recunoști dacă nu te descurci, numai să nu eziți să ceri ajutor specializat.

Sintezis Birotica SRL din Oradea îți stă la dispoziție pentru orice informații ai avea nevoie. Avem pentru tine și afacerea ta toate echipamentele software și hardware utile funcționării în această perioadă dificilă (și nu numai).

Contactează-ne chiar acum prin email la sales@sintezis.ro sau telefonic, la numărul 0359 401 434. Urmărește constant noutățile de pe pagina noastră de Facebook, astfel încât să fii la curent cu ofertele și promoțiile Sintezis.