Campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea AMEF

Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, desfăşoară, în Spaţiul Privat Virtual, o nouă campanie de informare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice şi pentru îndeplinirea voluntară a obligaţiilor fiscale.


Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, desfăşoară, în Spaţiul Privat Virtual, o nouă campanie de informare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice şi pentru îndeplinirea voluntară a obligaţiilor fiscale.

Prin SPV, sunt transmise scrisori informative către patru categorii de contribuabili, în funcție de situația în care aceștia se regăsesc, conform evidenței instituției.

Comunicat ANAF

Veti regasi, in cele ce urmeaza, cateva mentiuni extrase din campania de informare:

“Stimată doamnă, Stimate domn,

Dorim să vă informăm că în evidențele noastre figurați înscris/ă cu Cod CAEN corepunzător activităților care intră sub incidența prevederilor art. 1, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare.
În eventualitatea în care aveți obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3, alin. (2) din aceeași ordonanță, și încă nu v-ați îndeplinit această obligație, vă aducem la cunoștință că aceasta constituie contravenție și atrage aplicarea unei sancțiuni ce poate ajunge la amendă de până la 10.000 lei, confiscarea tuturor încasărilor pentru care nu au fost utilizate aparate de marcat cu jurnal electronic și suspendarea activității comerciale a punctului de lucru până la dotarea cu noile case de marcat cu jurnal electronic.

…..

Pentru a evita posibile amenzi și sancțiuni complementare, utilizați doar aparatele de marcat cu jurnal electronic pentru toate bunurile livrate cu amănuntul și prestările de servicii efectuate direct către populație.
Ministerul Finanțelor Publice propune eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea utilizării aparatelor de marcat cu jurnal electronic de sub incidenta Legii prevenirii, așa cum rezultă din proiectul de act normativ publicat pe site-ul propriu.
Având în vedere cele prezentate, vă rugăm să vă asigurați că ați întreprins demersurile prevăzute de lege, pentru a evita eventualele efecte negative ca urmare a unor posibile controale. ”